Cristian Stefan Florescu. Stefanut

Un blog mic

Teledon Mereu Aproape

with 25 comments

Acesta este articolul integral din Jurnalul Naţional, din 13 aprilie 2009: „Dacă doar cuvintele pot cere ajutor pentru a salva o viaţă, le folosesc”

stefanutjurnalulnational

Mihaela este ambasadorul lui Ştefănuţ la Teledonul Mereu Aproape

Teledonul „Mereu Aproape” – Paşti 2009 – continuă tradiţia deja începută de Antena 1 şi Fundaţia Mereu Aproape. Vedetele trustului Intact Media Grup – Mihaela Rădulescu, Andreea Berecleanu, Gabriela Vrânceanu Firea, Andrei Zaharescu, Mădalin Ionescu, Răzvan Simion, Dani Oţil şi Dan Capatos s-au mobilizat pentru a ajuta 6 copii care au nevoie de operaţii sau tratamente în străinătate.

Cristian Ştefan Florescu, Ştefănuţ, cum îi spun apropiaţii, este un băieţel de 3 ani, care a fost abandonat în spital, la trei săptămâni după naştere. Micuţul cu ochi mari şi albaştri a fost adoptat, după multe greutăţi, de Mihaela şi Nicolae Florescu, pentru care el a fost un vis împlinit. Visul cel frumos al părinţilor nu a ţinut decât 8 luni. În luna septembrie 2007, la recomandarea medicului pediatru, l-au dus pe Ştefănuţ la Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, pentru nişte analize amănunţite. Copilul a fost imediat diagnosticat: beta Talasemie majoră (Anemia Cooley). Disperaţi, părinţii au început să se documenteze pe internet şi au descoperit că cei care suferă de această boală nu au şanse prea mari să ajungă la maturitate. Talasemia este o boală hematologică ereditară, în care organismul produce prea puţină hemoglobină. Aceasta duce la anemie, care se manifestă prin slăbiciune şi oboseală. Cazurile severe de anemie duc la afectarea organelor şi, în final, chiar la deces. Dacă transfuziile de sânge se încep de la vârste mici şi se continuă pe tot parcursul vieţii, se consideră că prelungesc durata de viaţă. Decesul poate surveni în urma supraîncărcării cu fier a sângelui, care afectează organele, precum inima sau ficatul. Părinţii au refuzat diagnosticul şi au repetat analizele la mai multe centre medicale, însă peste tot verdictul a fost acelaşi! Din septembrie 2007 şi până în prezent, Ştăfănuţ merge lunar la analize la „Institutul Fundeni” pentru a se urmări evoluţia bolii. În decembrie 2008, medicul lui curant i-a informat pe părinţi despre evoluţia negativă a bolii şi le-a dat ca singură alternativă viabilă: transplantul de celule stem hematopoietice. Mai mult, le-a recomandat Clinica Medite­raneană din Roma şi pe dr Guido Lucarelli, care a înregistrat mai multe reuşite în tratarea acestei boli. Au contactat Ministerul Sănătăţii (legătura lor directă cu forurile medicale din străinătate) şi de aici s-au solicitat trei variante de clinici unde se poate opera cazul. Doctorul curant le-a indicat pe toate cele trei, Ministerul a reuşit să contacteze doar două clinici. Ambele estimează un cost al acestui gen de intervenţie, la aproximativ 150.000 de euro. Însă în cazul lui Ştefănuţ costul se ridică, din păcate, la suma de 171.000 de euro, din cauza faptului că nu se cunoaşte mama naturală. Iar diferenţa de bani reprezintă costurile căutării unui donator în Registrul Internaţional al Donatorilor.

Ambasadorul lui Ştefănuţ este Mihaela Ră­du­­lescu.

„Nu mai e loc de cuvinte. Dar dacă doar ele pot cere ajutor pentru a salva o viaţă de copil, atunci le folosesc – Ştefănuţ are beta Talasemie majoră. Sună ca un blestem la orice vârstă, dar la un copil atât de mic e parcă o condamnare la moarte. 171.000 de euro costă trans­plantul de care are nevoie. Aş începe cu un transplant de speranţă pe care le-o putem da lui Ştefănuţ şi părinţilor lui. Încercaţi să fiţi o zi părinţii lui Ştefănuţ. Probabil v-ar sta sufletul în genunchi în faţa oricărui om bun. Fii un om bun, salvează viaţa unui copil”, ne roagă Mihaela. Pentru a-l ajuta pe Ştefănuţ, tot ce trebuie să faceţi este să daţi un simplu apel telefonic sau un sms.

Numerele de telefon în reţeaua Romtelecom sunt:

● 0900900270 pentru 10 euro

● 0900900273 pentru  3 euro

● 0900900276 pentru 6 euro.


Numărul la care puteţi face donaţii prin sms este 877 – pentru 2 euro – şi este valabil în reţelele Orange, Vodafone şi Cosmote.


Puteţi, de asemenea, să faceţi donaţii şi în conturile Fundaţiei „Mereu Aproape”:

● în Lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500, deschis la BRD GSG SMCC

● în Euro: RO  31 BRDE 450 SV 2376 153 4500, deschis la BRD GSG SMCC

cod SWIFT: BRDEROBU.

*

Uitaţi, aici este filmuleţul cu tanti Mihaela când vorbeşte despre mine:

http://www.antena1.ro/htm/campanie_fma/cristian_stefan_florescu.php

mihaelaradulescu

*

Eu am strâns până pe 10 aprilie 2009, la ora 12.30, 70.165 de euro! Am aşa, în conturile mele: 217.492 RON, 9.410 EURO şi 710 USD. Transformaţi la cursul BNR asta înseamnă 62.165 EURO. Şi cu 8.000 de euro de la Teledonul meu Romtelecom, înseamnă că am 70.165 de euro! Tanti Mihaela încearcă să strângă încă 100.000, la Teledonul Mereu Aproape de la Antena 1.

Până pe 17 aprilie 2009, am mai strâns nişte bănuţi, de la oamenii buni care au donat în conturile mele. Aşa am reuşit să strâng 94.467 euro. Dacă tanti Mihaela reuşeşte să strângă pentru mine încă 76.533 de euro, la Teledonul de Paşte 2009 din Campania Mereu Aproape de la Antena 1, înseamnă că pot pleca luna asta la operaţie.

Astăzi este Paştele. Nu mai văd clipurile cu copiii la televizor. Şi aştept Duminica în familie, poate că spune tanti Mihaela ceva despre mine. Am mari emoţii. Ba da! Am apărut, la ora 13.00!

Astăzi este 21 aprilie 2009 şi am 106.081 de euro! Am în conturile mele 96.725 de euro şi la Teledonul meu la Romtelecom am 9.356 euro! Mai am nevoie de 64.919 de euro.

Astăzi este 23 aprilie 2009 şi am 112.326 de euro! Am în conturile mele 102.826 de euro şi la Teledonul meu la Romtelecom am 9.500 euro! Mai am nevoie de 58.674 de euro.

Astăzi este 24 aprilie 2009 şi am 114.438 de euro! Am în conturile mele 104.938 de euro şi la Teledonul meu la Romtelecom am 9.500 euro! Mai am nevoie de 56.562 de euro.

Astăzi este 27 aprilie 2009 şi am 120.788 de euro! Am în conturile mele 110.928 de euro şi la Teledonul meu la Romtelecom am 9.860 euro! Mai am nevoie de 50.212 de euro.

Astăzi este 28 aprilie 2009 şi am 123.221 de euro! Am în conturile mele 113.361 de euro şi la Teledonul meu la Romtelecom am 9.860 euro!

Astăzi este 29 aprilie 2009 şi am 123.793 de euro! Am în conturile mele 113.813 de euro şi la Teledonul meu la Romtelecom am 9.980 euro! Acum aştept să primesc banii de la fundaţie şi gata!

P.S. Tanti Isabellelorelai spune că s-au strâns toţi banii pe 27 aprilie!!! Pentru toţi 6 de la Campania Mereu Aproape! Şi că mai sunt bani mulţi şi pentru alţi copii!

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/04/28/oameni-foarte-foarte-simpatici

http://www.antena1.ro/index.php?page=news&subcat=1&id=49670&currentPage=2

Anunțuri

25 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna Stefanut. Ma numesc Matei alexandru si am 2 ani si 10 luni si sufar de aceeasi boala ca si tine . Eu impreuna cu parintii mei sunt in Italia din luna decembrie si peste o luna o sa ma fac bine(adica transplant de maduva). Iti doresc din tot sufletul sanatate, si cu ajutorul lui Dumnezeu ve-i reusi. Daca vrei sa citesti despre drumul meu spre vindecare intra pe blogul meu http://stanciumatei.blogspot.com/.Sper sa ne auzim si sa ne cunoastem. Matei

    matei

    13 Aprilie 2009 at 18:09

    • Matei, salut! Să ştii că eu te cunosc, de pe blogul tău, şi de la Poveştiri adevărate. Dacă am şi eu noroc vin la tine la spital repede şi ne jucăm!

      cristianstefanflorescu

      13 Aprilie 2009 at 19:04

      • Saluatare Stefanut! Noi, de aici din Italia iti dorim tot binele din lume si sa nu ai nici o grija ca in Noaptea Sfanta de Inviere Doamne-Doamne te va ajuta sa strangi banutii de care mai ai nevoie. Eu, Matei, te astept aici la Roma sa vii cat mai repede ca sa am si eu cu cine sa ma joc si sa vorbesc, ca aud atatea limbi straine in jur incat i-am innebunit pe ai mei, ca nici ei nu mai stiu ce limba vorbesc eu.
        Iti doresc sa ai o primavara frumossa si s-o ajuti pe mamai la cozonaci.
        Hristos a Inviat!

        matei

        14 Aprilie 2009 at 22:18

  2. Doamne, numai prin ce va trece copilasul asta la interventia chirurgicala. Numai acest lucru este nepretuit, mai mult decat toti banii de pe Pamant.

    O sa donez 100RON in contul micutului.
    Doamne ajuta-l pe baietel sa se faca bine! Te rog!

    Dragos

    13 Aprilie 2009 at 18:20

    • Sărutmâna, nenea Dragoş. Nenea Dragoş, eu acum fac nişte injecţii, ca să nu fac transfuzii. Dacă strâng banii repede plec în Italia şi mă fac bine. Acolo mă aşteaptă Matei, la spital, să ne jucăm.

      cristianstefanflorescu

      13 Aprilie 2009 at 19:06

  3. Ma bucur ca ma urmaresti pe blog.daca ai nevoie de anumite informatii legat de toata procedura de a ajunge aici sau orice intrebare legata de situatia noastra nu ezita sa ma contactezi .Iti urez succes la teledon . te astept cu drag in italia , chiar nu am cu cine sa ma joc.

    matei

    13 Aprilie 2009 at 19:55

    • Matei, mulţumesc, îi spun lui tati! Mai am de strâns 100.000 de euro şi după aia vin la tine.
      Matei, tu cu ce echipă de fotbal ţii? Eu ţin cu Dinamo.

      cristianstefanflorescu

      13 Aprilie 2009 at 21:21

      • STEFANUT ,eu nu am inca o echipa anume cand tinea bunelu cuCEFELEUL sau cu timisoara,dinamo,otelu,tineam si eu tot cu ele[ca si vladut,varul meu=3,6 luni] Dar iti spun clar TATY E STELIST ,STEIST!! TINE-MI PUMNII[ADICA MANUSITELE NS.MICI STRANSE cum spune-mi noi astia micutii] CA AM INCEPUT TRATAMENTUL DE SCADERE A IMUNITATII ,IAR PE 6-8 IUNIE INTRU LA TRANSPLANT! O sa scriu totul pe blogul meu ptyr >TOTI CPII CA MINE ,MATY

        MATEI

        23 Aprilie 2009 at 10:35

      • Matei, îţi ţin pumnii. Poate că am să fiu cu tine, când va fi ziua ta. Eu nu ştiu încă cât mai am de aşteptat.

        cristianstefanflorescu

        23 Aprilie 2009 at 20:35

    • Bună dimineţa Matei! Bună dimineaţa mămica şi tăticul lui Matei! Acum a rămas puţin de strâns la teledon, doar 97.000!
      Matei, ce bine că eşti acolo, să ne jucăm. Matei, dar Andu Nicuţ şi Ştefănuţ Bliderişanu nu se joacă cu tine? Şi ei sunt acolo, nu?
      Eu am să păzesc cozonacii să crească bine. Îţi aduc şi ţie dacă vin repede.

      cristianstefanflorescu

      17 Aprilie 2009 at 07:07

  4. […] „Dacă doar cuvintele pot cere ajutor pentru a salva o viaţă, le folosesc”. […]

  5. […] il poti cunoaste pe Stefanut: https://cristianstefanflorescu.wordpress.com/2009/04/12/teledon-mereu-aproape/ Acest articol a fost scris on Wednesday, April 15th, 2009 at 10:43 am si apartine de categoria […]

  6. […] strâns. Dar nu este imposibil. Ştefănuţ este susţinut şi de Mihaela Rădulescu, la Campania Mereu Aproape de la Antena 1. Mai nou, Ştefănuţ este ajutat şi de Fundaţia „Anca Parghel”. Ziarul Ring, […]

  7. Buna Stefanut. chiar nu am cu cine sa ma joc , il astept pe Stefi Bliderisanu vine pe 4 mai in italia iar cu Andu nu nu ma cunosc , nici nu au avut curiozitatea sa ma cunoasca si nici parintii lui nu au nici o programare de la clinica din italia. Cu familia Bliderisanu ne cunoastem si suntem prieteni chiar parintii mei se intereseaza de o locuinta pentru ei in cartierul unde stam noi, ca sa fim aproape. Ma mai jucam cu copii de la Divino Amore tot cu talasemie majora dar sunt arabi si nu ne prea intelegem cand vorbim si unii au facut transplantul si au plecat la ei in tara asa ca am cam ramas singurel pe aici .Il astept pe stefi sa vina sa ma joc cu el cat mai am timp ca peste o luna intru in boxa de transplant si o sa stau cam 45 de zile . asa ca grabestete si vino si tu. Iti tin pumnii sambata seara si sunt sigur ca te vei bucura cand ve-i vedea suma stransa .Un prim pas va fi facut.

    matei

    15 Aprilie 2009 at 16:37

    • Matei, uite câţi bani am!
      În Joia Mare, 16 aprilie 2009, la ora 15.00: 273.693 RON, 9.876 EURO şi 809 USD, în conturi. Transformaţi la cursul BNR asta înseamnă 76.137 EURO. Şi cu 8.600 de euro de la Teledon, înseamnă că am 84.737 de euro!

      cristianstefanflorescu

      16 Aprilie 2009 at 19:10

  8. Matei, salut!
    S-au amestecat un pic răspunsurile mele, nu ştiu de ce.
    Ştii, toată lumea crede că se vor strânge banii, poate pentru că este sărbătoare. Să ştii că mie îmi e cam frică de injecţii. Acum, în ultimul timp parcă mi-a mai trecut frica, nu ştiu de ce şi cum. Dacă reuşesc să vin la tine, ce jucării să aduc? Mie îmi plac maşinuţele. Am şi o mingie. Să le aduc?

    cristianstefanflorescu

    15 Aprilie 2009 at 18:57

  9. Ştefănuţ, faci cinste dacă se strâng toţi banii? 😀

    isabellelorelai

    16 Aprilie 2009 at 12:33

  10. Tanti Isabellelorelai, fac cinste! Dau un suc. Au spus mami şi tati că dacă se strâng mai mulţi bani îi dăm la un alt copil care are nevoie.

    cristianstefanflorescu

    16 Aprilie 2009 at 12:42

  11. Buna Stefanut.ma bucur pentru tine ca ai reusit sa strangi acesti bani.Azi tati a cumparat de la un magazin romanesc din Roma un ziar Actualitatea Romaneasca si esti vedeta ,daca pot sa spun asa, si in Italia.Asa ca si romanii din Roma stiu de tine si incearca sa te ajute.
    Am citit si de celalalt Stefanut si chiar vream sa te rog sa-l ajutam si pe el,fiecare cum putem.Si tati impreuna cu niste prieteni din tara care ne-au ajutat foarte mult au infiintat o fundatiesi chiar ma gandeam ca daca se mai strang bani sa-i dam lui celalalt stefanut.Ma bucur ca ai facut cunoscuta si povestea lui.Eu luni incep kimioterapia pe baza de pastile si mi-e cam groaza ca sunt cam mic si nu stiu sa le iau dar cum zicea si mami gasim noi o modalitate .iti urez noapte buna si poate ne auzim dupa teledon sa-ti spun felicitari

    matei

    16 Aprilie 2009 at 20:21

  12. M-i se rupe sufletul cand vad cata nesimtire poate sa existe in acessta tara….Nu pot sa inteleg de ce Ministerul Sanatatii a dat foarte repede bani ptr transplantul lui Minculescu care si-a distrus sanatatea singur( alcool…tigari…etc…uitati-va la fata lui si ve-ti vedea ca am dreptate)iar ptr acest ingeras si multi altii care nu au nici o vina parintii sunt nevoiti sa apeleze la donatii, sponsori..etc. Capul sus STEFANUT sunt convins ca se vor strange suficienti bani ptr operatia ta… Sanatate !!! ps. ptr tine de la mine si familia mea vei primi prin telefonul Romtelecom 30 Euro… nu sunt multi dar pic cu pic se face balta…. Inca o data Sanatate si Paste Fericit !!!

    mezsor

    17 Aprilie 2009 at 06:21

  13. Matei, bună dimineaţa! Ce bine, acum toţi oamenii mă ajută şi am să ajut şi eu alţi oameni!
    Şi mai cunosc nişte copii, ştii ce mulţi sunt bolnavi? Îmi pare aşa de rău.
    Matei, e greu şi cu pastilele, nu? Şi eu fac acum a doua serie de injecţii, parcă nu mai îmi este aşa de frică de ele. Sunt mari pastilele alea? Nu se pot rupe? Matei, trebuie să le luăm pe toate, să ne facem bine, nu avem încotro.

    cristianstefanflorescu

    17 Aprilie 2009 at 07:05

  14. Nenea Mezsor, păi nici nea Cristi nu a vrut să se îmbolnăvească. El a avut mai mult noroc, că îl cunoştea toată lumea. Dar acum şi pe mine mă cunoaşte lumea, aţi văzut? Şi mă ajută oamenii toti, de peste tot. Şi am să ajut şi eu alţi copii acum, să vedeţi. Am şi început să scriu despre ei, ca să ştie oamenii despre toţi copiii bolnavi. Ba sunt mulţi bani, 30 de euro! Foarte mulţi bani! A spus mamaia mea că dacă nu ai un leu nu îţi dă nimeni o pâine. Dar 30 de euro? Foarte mulţi bani înseamnă. Vă mulţumesc din suflet!

    cristianstefanflorescu

    17 Aprilie 2009 at 07:13

  15. Buna Stefanut ,
    Numele meu este .. Teodor Stefanut Florescu , am 4 ani si la fel ca si tine sunt ,, sufletul ” parintilor mei care au luptat exact ca si parintii tai sa ma aduca acasa . Mami a plans tare mult citind povestea ta si a scris repede un sms . Acum se pregateste pentru teledon . Iti urez muulta sanatate si sper ca in curand sa fii la fel de sanaots ca si mine si sa iti bucuri parintii care sunt convins ca te iubesc la fel de mult ca si parintii mei .
    Stefanut,

    Stefanut

    27 Aprilie 2009 at 13:24

  16. Mami! Tati! Ia uitaţi! A venit la mine Teodor Ştefănuţ Florescu! 😀
    Şi pe tine tot Ştefănuţ te alintă? Şi pe mine mă iubesc mami şi tati şi bunicii mult mult de tot.
    Ce bine îmi pare că ai venit pe la mine! Vrei să fim prieteni?
    Sărutmâna mami lui Ştefănuţ!

    cristianstefanflorescu

    27 Aprilie 2009 at 19:11

  17. […] Mulţumesc, tanti Mihaela! […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s